BIANCA ȘI VICTOR SLAV, DIN NOU ÎMPREUNĂ, LA DOAR CÂTEVA ZILE DUPĂ CE VEDETA S-A DESPĂRȚIT DE ALEX BODI. PRIMELE IMAGINI

După mai mult relații eșuate pe care le-a avut atât Victor, cât și Bianca, iată că destinul îi aduce tot împreună. Iar de data aceasta, după imaginile pe care blonda le-a publicat pe pagina ei de Instagram, nu pare doar o întâlnire oarecare. Dacă până acum fetița stătea când la unul, când la celalălalt, de această dată, cei doi părinți și-au intrat în rol, dar comportamentul lor arată că nu au făcut asta doar de dragul Sofiei.

Cei trei s-au jucat împreună, de dimineață până seara și se vedea clar din privirele celor doi că sentimentele nu au dispărut așa cum pretindeau amandoi. Sofia însă a fost cea cu adevărat fercită pentru că i-a avut din nou pe părinții ei împreună, iar după cum stau lucrurile e foarte posibil ca această zi să se mai repete.

Mai mult decât atât, Bianca Drăguşanu a mărturisit că este foarte fericită şi recunoscătoare pentru aceste momente, iar la descrierea fotografiilor cu fetiţa sa şi Victor Slav, vedeta a scris ”Iubirile mele!”.

Bianca Drăgușanu își dorește o împăcare cu Victor Slav

Invitată într-o emisiune Tv și ntrebată cum ar trebui să arate bărbatul cu care să facă aceste două fetițe, Bianca Drăgușanu nu a ezitat deloc. A știut exact pe cine să descrie. A cam încercat să se ascundă după deget, dar parcă prea l-a descris fix pe Victor Slav!

„Înalt, puternic, echilibrat și un bărbat care știe ce vrea. Nu insinuez nimic! Eu nu știu… ce-ți spun eu ție! Nu știu, nu-mi fac planuri pentru că Dumnezeu mi-l va trimite”, a mai spus Bianca Drăgușanu, zâmbind.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *