Mărturiile cutremurătoare ale unor bărbaţi divorţaţi: ce ar schimba ca să-şi salveze căsniciile, dacă ar mai avea şansa

Au crezut că divorţul îi va ajuta să-şi refacă viaţa, dar s-a dovedit a fi cu totul diferit. Patru bărbaţi divorţaţi vorbesc despre greşelile pe care le-au făcut în timpul mariajului şi ce ar schimba dacă ar putea da timpul înapoi.

Greşelile şi lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă altfel, ce au spus sau ce au ezitat să spună, lecţii importante pentru relaţiile viitoare şi regrete cu privire la ce n-au făcut bine în relaţiile anterioare.

Despre toate acestea au vorbit câţiva bărbaţi divorţaţi, în încercarea de a transmite un mesaj celor care încă îşi mai pot salva căsniciile, scrie Huffington Post

.Mi-aş fi dorit să merg la culcare în acelaşi timp cu soţia mea

„Chiar şi înainte de a începe să dormim în camere separate, noi nu mergeam la culcare împreună. Şi nu vreau să spun că nu mai făcem sex, doar că mergeam separat la culcare. Am înţeles că se formează o apropiere deosebită atunci când este cultivat obiceiul încheierii zilei împreună de către parteneri.

Împărtăşind experienţele de peste zi şi lucrurile care ne bucură sau ne macină se formează o legătură la care ar trebui să aspirăm cu toţii.“ – Adam Petzold

Mi-aş fi dorit să fi depus mai multe eforturi pentru a ne reapropia cât încă mai puteam

„Cel mai mare regret, de la începutul divorţului meu de acum trei ani şi până astăzi, este că nu am încercat un pic mai mult să remediez situaţia înainte de a ajunge la divorţ. Ne-am îndrăgostit, cu timpul ne-am îndepărtat şi apoi ne-am oprit din a avea grijă de cum decurg lucrurile.

Deşi amândoi am considerat că divorţul a fost alegerea potrivită pentru noi, regret că am lăsat se să ajungă în acest punct. Da, am fost nemulţumiţi de căsnicia noastră, dar nu voi mai găsi niciodată aceeaşi atmosferă din familie, iar eu aş fi putut împiedica pierderea aceasta.“ – Derick Turner

Aş fi vrut să aştept mai mult înainte de a decide să mă căsătoresc

„Regret că m-am căsătorit la o vârstă atât de fragedă. Nu aveam nicio idee despre cine eram. Din cauza numeroaselor probleme din copilărie, starea mea emoţională era ca un război civil, nu aveam o busolă care să-mi spună ce se întâmplă în viaţa mea.

Din cauza mediului în care am fost crescut, am învăţat foarte devreme în viaţă cum să pretind că totul era în regulă.Aceast lucru a fost extrem de nociv pentru mine din punct de vedere emoţional şi complet nedrept faţă de tânăra mea soţie.

Odată cu trecerea anilor, am început să înţeleg cine sunt şi ce părţi din mine nu se vor schimba niciodată.“ – Michael Cheshire

Mi-aş fi dorit să fiu sincer cu privirile la temerile şi luptele mele personale

„Aş vrea să fi fost mai transparent în privinţa provocărilor mele ca bărbat, ca tată şi ca soţ. Am păstrat gândurile negative şi temerile adânc înrădăcinate, ceea ce a dus la distrugerea relaţiei.

Am vrut ce era mai bine pentru ea şi pentru noi, dar păstrarea soţiei mele departe de trăirile şi emoţiile care mă măcinau nu a fost calea cea bună. M-am izolat emoţional, a fost soluţia pe care o consideram cea mai bună. O relaţie cu adevărat solidă se bazează pe comunicarea deschisă, fără teama de a fi vulnerabil.“ – Bill Douglas

sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *